Geneza
1 (VDCC)
Facerea lumii
1.
La început, Dumnezeu a făcut cerurile și pământul.
Lumina
2.
Pământul era pustiu și gol; peste faţa adâncului de ape era întuneric, și Duhul lui Dumnezeu Se mișca pe deasupra apelor.
3.
Dumnezeu a zis: „Să fie lumină!” Și a fost lumină.
4.
Dumnezeu a văzut că lumina era bună și Dumnezeu a despărţit lumina de întuneric.
5.
Dumnezeu a numit lumina zi, iar întunericul l-a numit noapte. Astfel, a fost o seară și apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua întâi.
Cerul
6.
Dumnezeu a zis: „Să fie o întindere între ape și ea să despartă apele de ape.”
7.
Și Dumnezeu a făcut întinderea, și ea a despărţit apele care sunt dedesubtul întinderii de apele care sunt deasupra întinderii. Și așa a fost.
8.
Dumnezeu a numit întinderea cer. Astfel, a fost o seară și apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a doua.
Pământul
9.
Dumnezeu a zis: „Să se strângă la un loc apele care sunt dedesubtul cerului și să se arate uscatul!” Și așa a fost.
10.
Dumnezeu a numit uscatul pământ, iar grămada de ape a numit-o mări. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun.
11.
Apoi Dumnezeu a zis: „Să dea pământul verdeaţă, iarbă cu sămânţă, pomi roditori, care să facă rod după soiul lor și care să aibă în ei sămânţa lor pe pământ.” Și așa a fost.
12.
Pământul a dat verdeaţă, iarbă cu sămânţă după soiul ei și pomi care fac rod și care își au sămânţa în ei, după soiul lor. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun.
13.
Astfel, a fost o seară și apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a treia.
Soarele, luna și stelele
14.
Dumnezeu a zis: „Să fie niște luminători în întinderea cerului, ca să despartă ziua de noapte; ei să fie niște semne care să arate vremurile, zilele și anii
15.
și să slujească de luminători în întinderea cerului, ca să lumineze pământul.” Și așa a fost.
16.
Dumnezeu a făcut cei doi mari luminători, și anume: luminătorul cel mai mare, ca să stăpânească ziua, și luminătorul cel mai mic, ca să stăpânească noaptea; a făcut și stelele.
17.
Dumnezeu i-a așezat în întinderea cerului, ca să lumineze pământul,
18.
să stăpânească ziua și noaptea și să despartă lumina de întuneric. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun.
19.
Astfel, a fost o seară și apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a patra.
Vieţuitoarele mării
20.
Dumnezeu a zis: „Să mișune apele de vieţuitoare și să zboare păsări deasupra pământului pe întinderea cerului.”
21.
Dumnezeu a făcut peștii cei mari și toate vieţuitoarele care se mișcă și de care mișună apele, după soiurile lor; a făcut și orice pasăre înaripată după soiul ei. Dumnezeu a văzut că erau bune.
22.
Dumnezeu le-a binecuvântat și a zis: „Creșteţi, înmulţiţi-vă și umpleţi apele mărilor; să se înmulţească și păsările pe pământ.”
23.
Astfel a fost o seară și apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a cincea.
Vieţuitoarele pământului
24.
Dumnezeu a zis: „Să dea pământul vieţuitoare după soiul lor; vite, târâtoare și fiare pământești după soiul lor.” Și așa a fost.
25.
Dumnezeu a făcut fiarele pământului după soiul lor, vitele după soiul lor și toate târâtoarele pământului după soiul lor. Dumnezeu a văzut că erau bune.
26.
Apoi Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peștii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul și peste toate târâtoarele care se mișcă pe pământ.”
27.
Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească și parte femeiască i-a făcut.
28.
Dumnezeu i-a binecuvântat și Dumnezeu le-a zis: „Creșteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul și supuneţi-l și stăpâniţi peste peștii mării, peste păsările cerului și peste orice vieţuitoare care se mișcă pe pământ.”
29.
Și Dumnezeu a zis: „Iată că v-am dat orice iarbă care face sămânţă și care este pe faţa întregului pământ și orice pom care are în el rod cu sămânţă: aceasta să fie hrana voastră.
30.
Iar tuturor fiarelor pământului, tuturor păsărilor cerului și tuturor vietăţilor care se mișcă pe pământ, care au în ele o suflare de viaţă, le-am dat ca hrană toată iarba verde.” Și așa a fost.
31.
Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse și iată că erau foarte bune. Astfel, a fost o seară și apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a șasea.
Geneza
1 (NTR)
Istoria creării cerurilor și a pământului
1.
La început, Dumnezeu a creat cerurile și pământul.
2.
Pământul era pustiu și gol. Peste suprafața adâncului era întuneric, iar Duhul lui Dumnezeu plutea peste fața apelor.
3.
Atunci Dumnezeu a zis: „Să fie lumină!“ Și a fost lumină.
4.
Dumnezeu a văzut că lumina era bună și a separat lumina de întuneric.
5.
Dumnezeu a numit lumina „zi“, iar întunericul l‑a numit „noapte“. Astfel, a fost o seară și a fost o dimineață: ziua întâi.
6.
Dumnezeu a zis: „Să fie o întindere în mijlocul apelor și ea să separe apele de ape!“
7.
Astfel, Dumnezeu a făcut întinderea și a separat apele care sunt sub întindere de apele care sunt deasupra întinderii. Și așa a fost.
8.
Dumnezeu a numit întinderea „ceruri“. Astfel, a fost o seară și a fost o dimineață: ziua a doua.
9.
Dumnezeu a zis: „Să se adune la un loc apele care sunt sub ceruri și să apară uscatul!“ Și așa a fost.
10.
Dumnezeu a numit uscatul „pământ“, iar apele care au fost adunate, le‑a numit „mări“. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun.
11.
Atunci Dumnezeu a zis: „Să dea pământul vegetație: plante care să facă sămânță și pomi fructiferi care să facă rod cu sămânță în el pe pământ, după felul lor!“ Și așa a fost.
12.
Pământul a dat vegetație: plante care fac sămânță, după felul lor, și pomi care fac rod cu sămânță în el, după felul lor. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun.
13.
Astfel, a fost o seară și a fost o dimineață: ziua a treia.
14.
Dumnezeu a zis: „Să fie niște luminători pe întinderea cerurilor, care să separe ziua de noapte. Ei să fie pentru semne, pentru anotimpuri, pentru zile și pentru ani
15.
și să slujească drept luminători pe întinderea cerurilor, ca să dea lumină pe pământ!“ Și așa a fost.
16.
Dumnezeu a făcut cei doi luminători mari: luminătorul cel mare, ca să stăpânească ziua, și luminătorul cel mic, ca să stăpânească noaptea; a făcut și stelele.
17.
Dumnezeu i‑a așezat pe întinderea cerurilor, ca să dea lumină pe pământ,
18.
să stăpânească ziua și noaptea și să separe lumina de întuneric. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun.
19.
Astfel, a fost o seară și a fost o dimineață: ziua a patra.
20.
Dumnezeu a zis: „Să mișune apele de ființe vii și să zboare păsări deasupra pământului, pe suprafața întinderii cerurilor!“
21.
Astfel, Dumnezeu a creat făpturile cele mari din ape, orice ființă vie, care se mișcă și de care mișună apele, după felul ei, și orice pasăre înaripată, după felul ei. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun.
22.
Dumnezeu le‑a binecuvântat, zicând: „Fiți roditoare, înmulțiți‑vă și umpleți apele mărilor. Să se înmulțească și păsările pe pământ!“
23.
Astfel, a fost o seară și a fost o dimineață: ziua a cincea.
24.
Dumnezeu a zis: „Să dea pământul ființe vii, după felul lor: vite, târâtoare și vietăți ale pământului, după felul lor!“ Și așa a fost.
25.
Dumnezeu a făcut vietățile pământului, după felul lor, vitele, după felul lor, și orice târâtoare a pământului, după felul ei. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun.
Crearea omului
26.
Atunci Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră. Ei să domnească peste peștii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul și peste orice animal care se târăște pe pământ!“
27.
Astfel, Dumnezeu l‑a creat pe om după chipul Său, după chipul lui Dumnezeu l‑a creat; bărbat și femeie i‑a creat.
28.
Dumnezeu i‑a binecuvântat și le‑a zis: „Fiți roditori și înmulțiți‑vă, umpleți pământul și supuneți‑l. Domniți peste peștii mării, peste păsările cerului și peste orice vietate care se târăște pe pământ!“
29.
Apoi Dumnezeu a zis: „Iată, v‑am dat orice plantă care face sămânță și care este pe suprafața întregului pământ și orice pom care are fruct cu sămânță în el. Le veți avea ca hrană.
30.
Iar oricărei vietăți a pământului, oricărei păsări a cerului și oricărui animal care se târăște pe pământ, tuturor acestora deci care au suflare de viață în ele, le‑am dat ca hrană orice plantă verde.“ Și așa a fost.
31.
Dumnezeu S‑a uitat la tot ce a făcut și iată că toate erau foarte bune. Astfel, a fost o seară și a fost o dimineață: ziua a șasea.